Multa lume a fost surprinsa de convocarea in premiera a tanarului de doar 23 de ani Daniel Carvalho la nationala Braziliei in august 2006 la debutul ca selectioner al lui Carlos Dunga, cu atat mai mult cu cat din lotul Seleção lipseau Ronaldinho si Kaka. Carvalho a rasplatit increderea antrenorului printr-un joc foarte bun si un gol care a consemnat o remiza (1-1) la final si o noua cariera prodigioasa parea sa inceapa, cu atat mai mult cu cat evolutiile jucatorului la CSKA Moscova erau remarcabile meci de meci. Carvalho a intrat insa intr-o eclipsa de forma si a fost imprumutat in Brazilia la Internacional unde si-a recastigat increderea. Intors in Rusia, el a revenit la forma din urma cu cateva sezoane si spera acum sa prinda lotul Braziliei pentru Cupa Mondiala 2010, lucru despre care vorbeste in interviu acordat recent site-ului FIFA.com:
FIFA.com: Daniel, in 2005 ai fost determinant in castigarea de catre CSKA Moscova a trei trofee, ai fost desemnat omul meciului in finala Cupei UEFA si ai devenit primul strain desemnat cel mai bun jucator din campionatul Rusiei…
Daniel Carvalho: 2005 a fost un an crucial in cariera mea. A fost al doilea an al meu la CSKA si ma adaptasem deja la fotbalul din Rusia, asa ca am putut sa contribui la castigarea trofeelor importante si mai cu seama a Cupei UEFA. Faptul ca am fost numit jucatorul anului a fost concretizarea unui sezon bun.
Dupa sezonul 2006 ai avut o scadere de forma. Ce s-a intamplat?
Daniel Carvalho: Cred ca in orice activitate este normal sa existe momente bune si proaste. Nici fotbalul nu face exceptie de la aceasta regula. Uneori accidentarile iti marcheaza evolutia intr-un intreg sezon si trebuie sa inveti sa depasesti aceste situatii.
Anul trecut ai fost imprumutat la fostul tau club, Interncional, si ai contribuit la castigarea Copei Sudamericana. Cum te-ai simtit sa-ti treci in palmares acest trofeu?
Daniel Carvalho: Trofeele sunt foarte importante in cariera oricarui jucator. In timpul scurtei mele intoarceri in Brazilia s-a intamplat ca Internacional sa castige Copa Sudamericana, o premiera pentru fotbalul la nivel de club din Brazilia. A fost o mare reusita. Ii urmaresc in continuare pe cei de la Inter si sper ca castige campionatul brazilian pentru ca suporterii merita acest lucru. Competitia este deschisa dar sunt pe un loc bun si cred ca au mari sanse sa devina campioni.
Intoarcerea in Rusia ti-a adus si reintrarea in forma si ai jucat deja un rol important in castigarea de catre CSKA a cupei si supercupei Rusiei…
Daniel Carvalho: Da, am castigat doua trofee in cele sase luni de cand m-am intors. Sunt multumit de modul in care merg lucrurile si sper sa pot sa dau in continuare totul pentru echipa.
Venirea lui Zico la echipa in luna ianuarie a imbunatatit lucrurile?
Daniel Carvalho: Zico si intregul staff tehnic fac o treaba foarte buna la CSKA si rezultatele de pe gazon demonstreaza acest lucru. In afara de faptul ca este antrenor, Zico este un idol pentru toti brazilienii si pentru mine este o mare onoare sa lucrez cu el. Deja am invatat foarte multe de la el.
Ca executant obisnuit al fazelor fixe este un avantaj pentru tine ca esti antrenat de unul dintre cei mai buni executanti de lovituri libere din istoria fotbalului?
Daniel Carvalho: Am inceput sa exersez loviturile libere inca cand am jucat prima data la Internacional. O lovitura libera poate oricand decide un joc si este important ca in echipa sa existe cineva care sa poata profita de aceste oportunitati. In consecinta dedic destul de mult timp acestui procedeu. Au fost multi executanti foarte buni de lovituri libere in istoria fotbalului, dar Zico a fost de departe deasupra tuturor. Este o mare oportunitate pentru mine sa imi imbunatatesc tehnica prin sfaturile sale.
Crezi ca Zico are potentialul sa devina in viitor selectionerul Braziliei?
Daniel Carvalho: Cred ca are toate calitatile necesare. Pentru moment insa Dunga face o treaba foarte buna la nationala Braziliei si Zico la CSKA.
Yuri Zhirkov a fost vandut recent la Chelsea. Acest transfer pune mai multa responsabilitate pe umerii tai?
Daniel Carvalho: Yuri este un fotbalist foarte bun si lipsa sa va fi in mod cert resimtita in cadrul echipei, dar cred ca CSKA are suficienti jucatori de valoare care sa compenseze plecarea sa. Cat despre responsabilitate, ea revine fiecarui jucator din lot.
Crezi ca Zhirkov va avea succes in Premier League?
Daniel Carvalho: Da, cred ca da. Este un jucator de valoare si a fost desemnat cel mai bun jucator din Rusia anul trecut. Trece printr-un moment foarte bun si are toate calitatile necesare sa reuseasca in fotbalul englez. In afara de faptul ca este foarte bun in faza de aparare, isi aduce contributia intr-un mod substantial si in atac. Cred ca Chelsea a facut un transfer foarte bun si sper din toata inima ca el sa demonstreze acest lucru.
In momentul in care campionatul Rusiei a intrat deja in partea a doua, doar patru puncte separa primele cinci clasate. Crezi ca CSKA, actualmente pe locul patru, are o sansa buna la castigarea titlului?
Daniel Carvalho: Toate echipele din frunte au sanse sa castige campionatul in acest an, dar sunt convins ca CSKA are o sansa buna sa devina campioana, in ciuda dificultatilor prin care trece clubul si a calitatii rivalelor.
Una din principalele rivale este Spartak Moscova cu care veti juca weekendul viitor. La ce te astepti de la acest meci?
Daniel Carvalho: Derbyurile sunt intotdeauna meciuri cu incarcatura deosebita. Spartak este o echipa foarte buna si este evident ca ne asteapta un meci dificil. Va fi interesant pentru ca si la ei joaca brazilieni, printre care si Alex alaturi de care am jucat la Internacional.
Unul din compatriotii alaturi de care joci acum este Vagner love. Ce ne poti spune despre el?
Daniel Carvalho: Vagner este un jucator de mare calitate, mai cu seama in fata portii adverse. Ca si mine s-a adaptat foarte bine la fotbalul rusesc si a contribuit la castigarea de trofee. A jucat si la nationala Braziliei si cred ca are toate calitatile necesare sa joace la Cupa Mondiala.
Sa vorbim putin despre echipa nationala. Cum te-ai simtit cand ai marcat la chiar meciul tau de debut contra Norvegiei?
Daniel Carvalho: Ambitia fiecarui jucator este sa isi reprezinte tara. Eu am jucat pentru Brazilia la nivel de tineret si am debutat la echipa mare intr-un meci cu Norvegia. Intotdeauna este o mare responsabilitate sa joci pentru Brazilia, dar eu nu am simtit niciun fel de presiune. Am fost extaziat sa marchez la debut, cu atat mai mult cu cat golul meu l-a impiedicat pe Dunga sa debuteze pe banca nationalei cu o infrangere.
Ce parere ai despre Brazilia sub conducerea lui Dunga?
Daniel Carvalho: Chiar daca nu avea experienta ca antrenor, Dunga si-a pus deja amprenta asupra nationalei Seleção. Echipa este excelent clasata in preliminariile pentru Cupa Mondiala si a castigat recent Cupa Confederatiilor. Rezultatele reprezinta calitatea sa de antrenor.
A ramas mai putin de un an pana la Cupa Mondiala. Crezi ca poti prinde lotul pentru Africa de Sud?
Daniel Carvalho: Intotdeuna exista speranta. Cupa Mondiala este cea mai importanta competitie fotbalistica si mi-as dori sa joc acolo. Dunga are multi jucatori fantastici, inclusiv pe postul meu, dar daca va avea nevoie de mine voi fi incantat sa raspuns afirmativ.
Unul din mijlocasii ofensivi ai Braziliei este Kaka, jucator care alaturi de Cristiano Ronaldo si Lionel Messi este considerat printre cei mai buni din lume. Care din cei trei crezi ca este cel mai bun?
Daniel Carvalho: Este greu de raspuns la aceasta intrebare pentru ca toti trei sunt senzationali, dar cred ca cel mai bun este Kaka. Este un jucator complet, cu o tehnica de invidiat.
S-a vorbit ca ai putea sa pleci de la CSKA pentru a juca la o echipa de top a Europei…
Daniel Carvalho: Eu sunt fericit la CSKA, imi place orasul si ma inteleg foarte bine cu colegii si cu stafful tehnic. Va fi o mare provocare sa joc pentru alta echipa din alta tara in viitor, dar pentru moment ma concentrez 100% asupra obiectivelor de la CSKA.
Care sunt ambitiile tale personale pentru viitor?
Daniel Carvalho: Vreau sa continui sa joc cu placerea pe care o am azi, sa castig campionatul in Rusia cu CSKA si sa ajungem in fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor. Iar daca voi continua sa lucrez bine la CSKA, sper ca voi ajunge la anul in Africa de Sud. A juca pentru Brazilia la Cupa Mondiala este cel mai important vis al carierei mele.







datii voie sa joace patanu
20-07-09 la 10:43 pm: